Tuesday, May 7, 2013

Regatul invizibil – Serapeum


"Si se poate ca spre raul unei ginti efeminate,
Regilor patati de crime, preotimei desfranate,
Magul, paza razbunarii, a citit semnul intors;
S-atunci vantul ridicat-a tot nisipul din pustiuri,
Astupand cu el orase, ca gigantice sicriuri
Unei ginti ce fara viata-ngreuia pamantul stors." ~ Egipetul, Mihai Eminescu


Preotul egiptean Manetho, in cartea sa Istoria Egiptului, impartea cronologic conducatorii Egiptului in trei categorii: zeii, semizeii si… spiritele mortilor. Cu siguranta ca Manetho nu s-a exprimat metaforic, el specificand si perioada de timp cat aceste duhuri ale mortilor au condus Egiptul: 5813 ani. Pentru a intelege ceea ce pentru unii ar insemna o simpla figura de stil este necesar sa patrunzi in spatiile din care s-a actionat operativ, prin ritualuri secrete, pentru a influenta guvernarea Egiptului: necropolele egiptene antice, umane si animale. Un astfel de loc este Sakkara.


Serapeum-ul din Sakara este un spatiu in care se regasesc toate elementele de forta prin care sacerdotii  Egiptului antic manipulau si actionau asupra lumii fizice, prin intermediul unei armate nevazute ai carei soldati erau spiritele mortilor mentionate de Manetho.


In uriasele galerii subterane astazi se mai pot vedea doar imensele sarcofage ce cantaresc 80 t, taiate dintr-un singur bloc de granit, in care se pastrau taurii mumificati. 


Mi-am intregit imaginea a ceea ce reprezenta odinioara Serapeum-ul cand am vizitat Muzeul Luvru unde se pastreaza artefacte deosebite din aceasta necropola. Aici am avut ocazia sa vad cele mai mari vase canopice, ce alcatuiau alaturi de mumie suportul fizic prin intermediul carora spiritele mortilor erau actionate magic. Fara doar si poate ca la nivel astral, organele energetice erau mentinute viabile pentru ca spiritul sa se poata manifesta atat in planul fizic cat si in cel invizil si sa-si poata indeplini activ rolul pentru care era programat.


Structurile energetice ale corpului uman, respectiv animal, erau cunoscute de initiati care considerau taurii sacri o manifestare divina in plan fizic a Ka-ului zeului Ptah. 

 

Printr-o lege nescrisa a firii, atat timp cat inima se pastra neputrezita, sufletul Ba nu se putea desprinde de dimensiunea terestra. Un exemplu in acest sens se poate regasi in folclorul nostru romanesc, in cazul varcolacului ce bantuie si deranjeaza gospodaria in care decedatul a trait pana cand vrajitoarea satului infige ritualic un tarus in inima care, intrand astfel in putrefactie, permite spiritului sa se desprinda de dimensiunea terestra si cadavrului sa urmeze legea entropiei si sa intre in descompunere. Prin mumificare si ritualuri magice, Khat-ul in care se pastra doar inima si organele interne din vasele canopice deveneau suportul din planul fizic prin care componentele energetice ramaneau prinse in plan teluric devenind un Khaibit.


Astfel lua nastere o noua entitate careia preotii egipteni ii implementau in mod magic programele pe care le doreau iar procesul de mumificare reprezenta mijlocul parapsihologic prin care sutele de mii de mumii umane si animale pastrate in necropolele aflate pe intreg cuprinsul Egiptului sustineau in lumea umbrelor - Khaibit armata invizibila a duhurilor mortilor, legata in plan terestru de spatiul Egiptului, la care facea referire Manetho…


© All images Madalina Banica  
Please don't use these images on websites, blogs or other media without my explicit permission.

Tuesday, April 30, 2013

Codul lui Un-Nefer – Floarea vietii


Cand, dupa 6 luni petrecute in Egipt, Jean-François Champollion ii scria confidential fratelui sau ca are rapoarte cu informatii ce depasesc orice imaginatie si care este necesar sa fie ascunse publicului, cu siguranta ca descifrase anumite mesaje scrise in hieroglife ale unei civilizatii stravechi ce detinea o cunoastere extrem de avansata comparativ cu vremurile sale. Abydos este unul din locurile unde aceasta civilizatie magnifica a lasat pe zidurile templului marturii ce dovedesc inaltul nivel spiritual si tehnic pe care-l atinsese…


Ca aceasta civilizatie disparuta era familiarizata cu aparatele de zbor o dovedeste o hieroglifa misterioasa ce are forma unui elicopter de lupta. 


Daca pentru egiptologi si istorici lista faraonilor Egiptului antic din Abydos a reprezentat o sursa unica si valoroasa de nume ale conducatorilor tarii, pentru initiati simbolurile si scenele reprezentate pe zidurile templului au o semnificatie aparte…


Initiatii acestei civilizatii disparute cunosteau importanta energiei kundalini reprezentata simbolic printr-un sarpe plasat in mijlocul fruntii, in dreptul celui de-al treilea ochi…


Cristian Ganescu afirma in cartea sa "Tainele initiatilor vechiului Egipt" ca "(…) exista fiinte de forma reptiloida care se manifesta in lumea materiala, dar nu consideram ca este  vorba despre o rasa extraterestra imbarcata in aparate zburatoare neidentificate, ci despre aceiasi zei infraeterici carora vechii egipteni (nu numai egipteni, ci si greci, sumerieni, hititi, fenicieni, etc.) le aduceau jertfe, zei care se manifesta in a cincea dimensiune – in vazduh sau in regiunea infraeterica. (…) Probabil ca, in afara lor, in antichitate mai existau si altele: unele cu capete de caini, precum zeul Anubis, altele cu cap de pisica, unele cu cap de soim, precum Horus si exemplele ar putea continua."  
Liderii spirituali aveau initieri prin care se stimula energia kundalini, initieri primite de la zei precum Horus si Thoth, prin care anumite simboluri, precum "ankh" si "was", erau activate in structurile aurei umane… 


La nivel invizibil acesti zei al caror corp energetic era reprezentat cu infatisari animaliera sau umanoido-animaliera aveau o structura cu mult superioara celei umane…



Ceea ce ma intriga este insa inaltimea dubla fata de cea umana a acestor zei care se poate observa cu usurinta in scena de mai jos in care zeita Isis il alapteaza pe faraonul Seti I. Sa fie acest detaliu o explicatie pentru marimea acestor edificii impozante?


O intreaga zestre de cunoastere superioara era transmisa prin simboluri si, precum Mahatma Gandhi afirma ca fiecare se roaga la Dumnezeu in functie de propria lumina, la fel aceste elemente de geometrie sacra aflate pe zidurile tempului isi releva adevarata semnificatie in functie de nivelul de evolutie spirituala al privitorului… 


© All images Madalina Banica  


Monday, April 29, 2013

O poarta solara – Abu Ghurab


Ca parte a complexului arheologic din Abu Sir de pe platoul Giza, Abu Ghurab este un prag spre Amenti. Daca pentru egipteni, in antichitate, Rostau reprezenta o poarta de trecere intre lumi pentru cercetatori contemporani, precum David Icke, piramidele si templele sunt puncte chakrice prin care se face transferul energetic de la reteaua universala. Nikola Testa afirma ca "in univers exista o inima de la care obtinem cunoastere, putere si inspiratie" iar Abu Ghurab era prin excelenta o substatie solara a acestei inimi-sursa.


Personal nu sunt de accord cu opinia conform careia in centrul platformei de alabastru in forma simbolului Hotep s-ar fi aflat un obelisc, datorita sectiunii circulare existente in centrul acesteia. Mai degraba, avand in vedere orientarea intregului ansamblu, as crede ca platforma avea un rol astronomic similar Discului solar de la Sarmisegetuza Regia.

Am avut privilegiul sa pot admira panorama platoului Giza din varful piramidei la baza careia se afla platforma de alabastru iar privelistea iti taie rasuflarea. Piramidele din Giza, Abu Sir si Sakara sunt vizibile din varful micii piramide si fara  indoiala Abu Ghurab era un centru ceremonial strategic asezat pe axa Abu Rawash – Giza – El-Lahun.

Ceea ce intriga insa sunt vasele de alabastru insiruite cuminti de-a lungul laturii nordice a piramidei ce demostreaza, prin tuburile de drenaj, tehnologia superioara de prelucrare detinuta de cei ce au construit ansamblul din Abu Ghurab.

In partea sudica se afla insa vase de alabastru ce prezinta circular un design similar unei roti dintate care m-a dus cu gandul ca odinioara acestea au fost cuprinse intr-un sistem tip angrenaj.


Nikola Tesla afirma cu modestie ca nu patrunsese in secretele inimii – sursa. Intre Duat si Aaru, Abu Ghurab ramane un portal inca deschis pentru temerarii ce incearca sa patrunda drumul tainic spre aceasta… 





Sunday, April 28, 2013

Spre Duat…


Pentru egiptologi piramida inundata din Hawara este o provocare fiind asociata cu labirintul pierdut al Egiptului, ramas inca ascuns sub nisipurile din Fayoum. Prin descrierile celor ce au avut privilegiul sa-l viziteze in trecut, acest magnific templu despre care Diodorus spunea ca a servit drept model celui construit de Dedal in Creta si Herodot afirma ca depaseste in maretie piramidele, starneste neincetat imaginatia si promite celui ce-l va scoate la lumina gloria pe care Howard Carter a obtinut-o dupa descoperirea mormantului lui Tuthankhamon. 


Ceea ce mi-a atras atentia inca de cand am parcurs descrierile antice referitoare la labirintul din Hawara a fost structura subterana a acestui impozant templu ce cuprindea, conform lui Herodot, 1500 de incaperi subterane. Istoricul grec afirma insa ca nu i s-a permis accesul in subteran unde, dupa cum i-au spus cei ce aveau in paza edificiul, se aflau mormintele regilor ce au construit labirintul si mumiile sacre ale crocodililor. Herodot face insa o afirmatie halucinanta: cele doua structuri, labirintul si piramida din Hawara, sunt conectate printr-un tunel subteran. La cateva secole distanta de Herodot, Plinius cel Batran mentiona existenta camerelor subterane "facute prin excavarea galeriilor in pamant". Nimic de mirare in existenta acestei structuri subterane, insa daca luam in considerare concluzia Dr. Selim Hassan ca in Egiptul antic reprezentarea fizica a lumii de apoi, Duat, ar fi sub platoul Giza, asta ar insemna ca intregul platou cu o mare concentrare de piramide, marginit la sud de oaza Fayoum si care se intinde in nord pana in Abu Rawash, ar avea in subteran o intreaga retea de galerii si tunele de acces. Avand in vedere de exemplu ca piramida din El-Lahun si cea din Hawara se afla la o distanta relativ mica una fata de cealalta este posibil ca cele doua structuri sa fie legate intre ele printr-o galerie subterana? Merita sa fie luata in considerare aceasta ipoteza avand in vedere existenta puturilor de acces in subteran aflate in imediata apropiere a piramidei El-Lahun.


La scara extinsa ar insemna insa ca toate piramidele de pe platou ar fi conectate intre ele. Pentru cei ce au cautat labirintul, indiciul lasat de Herodot cum ca cele doua structuri sunt conectate printr-un tunel subteran ar fi simplificat oarecum efortul investigatiilor daca ar fi fost descoperita intrarea in acest tunel care pleaca de la piramida insa din pacate apele subterane ce au inundat piramida si culoarul descendent de acces, complet blocat de apa, nu permit nici o cercetare in acesta directie. 


Desi ramasite ale structurii subterane au fost descoperite recent intr-un proiect de cercetare initiat recent si condus de catre  National Research Institute of Astronomy and Geophysics (NRIAG), labirintul pierdut al Egiptului ramane inca adanc ingropat sub nisipurile din Hawara lasand pe cei cu dorinta de a afla drumul spre Duat pe o carare la fel de intortocheata ca cea a magnificului templu de odinioara…